Memoria. Tehnica amorsării

O tehnică numită amorsare este capabilă de a demonstra memoria implicită. Unei persoane care vede cuvântul galben îi este mai uşor să recunoască termenul banană. Acest lucru are loc pentru că cele două cuvinte sunt asociate în memorie.

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.6: Memoria) – (Partea a II-a: Diverse tipuri de memorie) – Memoria. Tehnica amorsării
Cercetătorii îşi imaginează câteodată o reţea de sensuri ale cuvintelor sau reţele semantice asemănătoare celor din diagramă. Distanţa dintre cuvinte indică frecvenţa cu care ele sunt asociate în viaţa de zi cu zi. Datorită acestor asocieri, activarea unui nod din reţea (prezentarea unui cuvânt unei persoane) pregăteşte sau amorsează cuvintele învecinate, sporind reamintirea lor. Efectul durează aproximativ 30 de minute după expunerea la cuvântul amorsă.
Retea sistematica

Amorsarea nu necesită repetarea conştientă a sensului cuvintelor. Asocierile între termenii utilizaţi în cadrul unui experiment de amorsare nu sunt memorate în mod conştient în scopurile experimentelor; ele rezultă în mod natural. (Totuşi, pot fi învăţate şi pot varia în funcţie de cultură. Nu toate societăţile au autobuze galbene, de exemplu). Nu este necesară vreun fel de strategie conştientă  pentru a demonstra efectele amorsării. Oamenii care suferă de vătămări cerebrale sau de intoxicaţii dau dovadă de aceleaşi efecte ca celelalte persoane. Este un alt exemplu de memorie implicită. Într-adevăr, exemplul oferit în articolul anterior, referitor la memoria implicită şi cea explicită a fost totodată o formă de amorsare, fiindcă a implicat cuvinte degradate, folosite pentru a stimula reamintirea cuvintelor pe care o persoană le-a întâlnit în cadrul experimentului. În acest caz, experimentatorii doreau să afle dacă efectele amorsării (dezvăluirea mai rapidă a cuvintelor) apar în mod egal la subiecţii care consumaseră alcool şi la cei care nu consumaseră, ceea ce s-a şi întâmplat.

În citirea obişnuită, cuvintele văzute înaintea punctului de fixare al ochiului (viziunea periferică) sunt activate în memoria semantică astfel încât atunci când ochiul se fixează asupra lor înţelesurile să apară mai rapid. În mod similar, într-o conversaţie, atunci când auzi pe cineva că spune că a mâncat un fruct de culoare galbenă, te gândeşti la cuvântul „banană”, întrucât dispui de o reţea semantică precum cea din figura de mai sus. Cuvântul „banană” este activat de asocierea lui cu „galben”, aşa că îl poţi extrage cu uşurinţă chiar şi atunci când stimulul este parţial sau degradat. Extragerea din memorie se petrece automat, fiind evocată de situaţie, aşa că acesta reprezintă un exemplu de memorie implicită.

Rezumat

Una dintre cele dintâi teorii în timpul perioadei procesării informaţiilor a fost modelul Atkinson şi Shiffrin. Acesta a portretizat memoria ca un flux de informaţii trecând prin trei compartimente, fiecare desemnând un sistem distinct de memorie. Primul consta în depozitele senzoriale. Sistemul de stocare senzorială pentru vedere poartă denumirea de memorie iconică. George Sperling a demonstrat că o imagine vizuală persistă o fracţiune de secundă după stimulare. Sistemul de stocare senzorială pentru auz este numit memorie ecoică. Studiile indică faptul că aceasta durează aproximativ două secunde. Celelalte simţuri precum gustul au, de asemenea, sisteme de memorie de o fracţiune de secundă.

Cel de-al doilea compartiment din modelul clasic Atkinson-Shiffrin reprezintă depozitul de termen scurt, cunoscut sub denumirea de memorie primară, memorie de lucru, sau memorie de scurtă durată. Memoria de lucru are două componente: o „schiţă” vizuală pe termen scurt şi o memorie verbală pe termen mai lung. Memoria care durează mai mult îţi permite să jonglezi în minte cu mai multe cuvinte. Repetiţia este o modalitate de a păstra informaţiile în memoria primară; tot ce trebuie să faci este să ţi le spui de nenumărate ori.

Partea verbală a memoriei de lucru are capacitate limitată. George Miller a desemnat termenul de „element” pentru a descrie o entitate organizată din memorie. Memoria de lucru poate manevra în acelaşi timp aproximativ şapte elemente. Pentru a mări cantitatea de informaţie, trebuie să creşti numărul de informaţii din fiecare element. Acest lucru poate fi realizat prin organizarea materialului în nişte întregi care să funcţioneze fiecare ca elemente.

Memoria secundară, cunoscută totodată ca memorie pe termen lung, apare în mai multe varietăţi distincte. Memoria cunoştinţelor generale este aparent stocată diferit de memoria evenimentelor personale din viaţa cuiva. Există cel puţin două tipuri de cunoştinţe generale derivate din experienţele repetate: cunoştinţe declarative şi cunoştinţe procedurale. Memoria pentru informaţiile factuale este localizată distinct de memoria pentru proceduri. Memoria care necesită procesare conştientă (memoria explicită) este mai uşor de perturbat decât memoria automată (implicită).

sursa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: